PROFESOR RUSU MIHAELA
În limba română, substantivul are șapte cazuri, fiecare având un rol specific în cadrul propoziției. Fiecare caz modifică forma substantivului. Nominativul – Cazul subiectului, care răspunde la întrebările „cine?” sau „ce?” și indică persoana sau obiectul care face acțiunea în propoziție.
Exemplu: Maria merge la școală. (Maria este subiectul propoziției)
Acuzativul – Cazul complementului direct, care răspunde la întrebările „pe cine?” sau „ce?” și indică obiectul sau persoana care primește acțiunea.
Exemplu: Văd un film interesant. (un film este complementul direct)
Dativul – Cazul complementului indirect, care răspunde la întrebările „cui?” sau „pentru cine?” și indică persoana care beneficiază de acțiunea verbului.
Exemplu: I-am dat un cadou lui Andrei. (Andrei este complementul indirect)
Genitivul – Cazul posesiv, care răspunde la întrebările „al cui?” sau „a cui?” și exprimă posesia sau apartenența.
Exemplu: Cartea Mariei este pe masă. (Maria este în genitiv)
Vocativul – Cazul de apel, folosit pentru a adresa direct o persoană sau un obiect. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?” în contextul unui apel direct.
Exemplu: Andrei, vino aici! (Andrei este în vocativ)
Ablativul – Acest caz este folosit mai rar în limba română modernă, fiind uneori înlocuit de formele din alte cazuri. Răspunde la întrebările „de la cine?” sau „de la ce?”, indicând originea, sursa sau mijlocul unei acțiuni.
Exemplu: Am venit de la școală. (școala este în ablativ)
Locativul – Folosit pentru a indica locul în care se află un obiect sau o acțiune, acest caz este utilizat doar pentru anumite cuvinte și este mai rar în română.
Exemplu: Mă aflu la școală. (școala este în locativ)
Fiecare caz are un rol esențial în structurarea frazei, ajutând la înțelegerea relațiilor dintre elementele propoziției. Terminațiile substantivelor pentru fiecare caz variază în funcție de gen (masculin, feminin, neutru) și de număr (singular sau plural).
